 AntikkuBig Fan Tokio Hotel
Postari: 687
|
|
-Esti mai ciudata ca de obicei. De ce spui asta?
-Pentru ca nu il iubesti. Nu este pentru tine. Acum ca ai aflat ce sunt eu, ce e Eden, ar trebui sa gandesti altfel.
-Gandesc. Dar nu pot sa realizez in ce m-am bagat.
-E fara scapae, fara iesire. Acum ca ai aflat, ori spui la toata lumea si ajungi la spitalul de nebuni, dar ne pui in pericol…
Am intrerupso imadiat:
-N, asta nu se va intampla. Sunt vampiri cele mai importante persoane din viata mea, si nu va pot trada in halul asta.
-Atunci va trebui sa ti totul secret…si bineinteles, sa risti totul.
-Ce sa risc?
Era o intrebare retorica, normal. Nici ea nu mi-a mai dat raspunsul. Mi-am terminat sucul si am plecat. A venit dupa mine si m-a prins de mana. Nu stiu daca putea face fata la toate astea. Niciodata nu am putut sa fiu atat de importanta, nu am vrut sa fiu, si chiar daca as fi fost, nu as fi putut sa accept sa raman asa. Acum ca totul depindea intr-un fel de mine, eram socata, si chiar daca vroiam sa fiu asa cum sunt si ei, chiar daca vroiam sa ii ajut, sa dau tot ce am mai bun, ceva ma oprea. De ce am fost asa lasa dintotdeauna?
-Nu esti lasa Kristen, imi spuse ea dintr-o data, doar iti e frica, si e normal.
-Si totusi…daca tu esti vampir, eu de ce nu sunt? In plus, esti sora mea, si poti sa mananci, plus ca ai crescut.
-Iti aduci aminte atunci cand aveam 2 ani?
-Sigur, in acea zi parintii mei te-au adoptat. Dar asta a fost cel mai bun lucru pe care l-au facut.
-Nu eram eu…cel putin, nu in sensul propriu.
-Ce vrei sa spui?
-Mai bine mergem altundeva.
-OK.
Ne-am indreptat spre padurea din afara orasului. Am ramas in masina si ma gandeam cum sa-mi incep conversatia dar pur si smplu nu imi ieseau cuvintele deloc. Incepeam un sunet si terminat cu gandul in alta parte. Peste cateva minute, Saya a inceput sa imi povesteasca, si am ascultat cu mare atentie fiecare cuvant pe care mi-l spunea.
-…era 15 iunie 1820, ora 21:30. Implinisem 17 ani in ziua aceea. Fusese foarte frumos. La petrecere au venit toti prietenii mei, si ne-am distrat pe cinste pana cand am iesit afara. Nu stiu de ce, dar simteam nevoia sa merg spre parc. Asa ca am plecat. Nu am anuntat pe nimeni, nu aveam habar ca avea sa fie ulrima mea zi acasa. Cand am ajuns in parc, m-am plimbat pe aleile pustii, iar la un moment dat m-am asezat pe o banca. Am stat asa pana cand cineva s-a asezat langa mine si m-a salutat. Mi-a intins un pachet, care parea un cadou, si asta si era. L-am deschis. In el am gasit o carte. Parea veche, si era plina de praf. Mi-a spus sa o deschid si sa citesc primul paragraf. Suna exact asa: "Nu o sa mai fi ceea ce esti. Viata ta o sa se schimbe complet, avem nevoie de tine. Trebuie doar sa avem acceptul tau. Tu insemni mai mult decat cerul si pamantul la un loc, si nu avem cum sa trecem peste batalia finala fara tine." M-am uitat la tipul de langa mine. El a urcat cu o repezitate uimitoare in copac. L-am privit uimita. Nu imi era frica, atunci nu imi era frica de nimic. M-a luat cu el, si am ajuns intr-un loc pe care nu il mai vazusem. Era de fapt o padure. S- asezat pe o creanca dintr-un copac. Atunci mi-a spus ca era vampir si ca trebuia sa-l ajut sa il vindec pe tatal sau. Mi-a spus ca eram vraitoare, si asta si eram. Am facut o vraja prin care am reusit sa-l fac sa nu imi mai citeasca gandurile. Am lucrat la o potiune timp de 3 luni, inchisa intr-un laborator din castelul lui. Am reusit sa-l fac pe tatal lui sa traiasca mai mult.
-Vrei sa spui ca?
-…peste putin timp…am devenit iubiti. Nu era secunda sa nu fim impreuna. Au trecut asa multi ani…intr-o zi ne-am desparitit. A gasit-o atunci pe Kira.
-Era Eden?
-…dupa ce a gasit-o pe ea nu i-a mai pasat de nimic. Am hotarat sa dispar din viata lui pentru totdeauna. Asa ca am decis sa fiu "adoptata de o familie". Cum eram inca si vampir si vrajitoare m-am transformat in copil. In fiecare an cresteam ca si cand as fi crescut in realitate. Erau doar vrajile mele. Sunt o foarte buna vrajitoare.
-Inteleg…incep de fapt sa inteleg. Dar stai. Tu ai fost iubita lui?
-De fapt…tatal lui vroia sa fiu sotia lui, tatal lui vroia sa dispara aceasta Kira, ea nu e decat o scorpie care l-a vrajit pe Eden.
-Nu o iubeste?
-Nu la asta ma refeream…eu pur si simplu…nu o support. Mi-a furat iubitul. Mult timp am incercat sa o omor insa el o salva de fiecare data. M-am lasat pagubasa. De curand m-am intalnit cu Eden. Am redevenit prieteni. Nu mai simtim nimic unul pentru altul, insa acea Kira inca exista.
-Crede-ma…acea Kira mi-a distrus visurile…te inteleg.
-Tu trebuie sa vorbesti cu Eden, sa acepti sa fi sotia lui, si sa devi regina. Asa ea nu va mai avea acces la el.
-Dar nu vreau sa-i fac rau. Daca o iubeste pe ea…
-Nu stie nici el. Tu ai acel parfum aparte al sangelui. Foloseste-te de asta si fa-l sa-si iasa din fire, trebuie sa devi sotia lui.
-Bine…
-Acum hai.
M-a luat de mana si am ajuns imediat in camera mea. Se pare ca invatase sa se si teleporteze. Sunt mandra de sora mea. L-am vazut. Era in patul meu. Parea sa doarma asa ca m-am dus la el. M-am asezat langa el si l-am privit cateva minute.$, apoi i-am atins fata cu cateva degete usor. M-am aplecat si l-am sarutat suav. Am simtit cum sangele imi umple gura si am fost aruncata la pamant.
-Nu gandesti?
Acum era in picioare si tipa la mine. M-am speriat. Nu mai parea vampirul inaocent si superb pe care il memorasem. Era ca o bestie nemancata, iar eu eram singura prada in preajma.
-Imi pare rau…am resuit sa spun, apoi am scuipat tot sangele care imi impluse gura.
Intr-o clipa a fost la mine si m-a luat in brate.
-Scuipa!
L-am ascultat si am spuipat tot.
-Nu trebuia sa faci asta Kris!
L-am privit oarecum speriata.
Mi-a dat bluza jos intr-o clipita si s-a apropiat de gatul meu.
-Iartama ca fac asta. Mi-a spus si m-a muscat. Am simtit cum coltii imi patrund prin pielea acum prea subtire ca sa reziste la o asemenea putere. Nu mai puteam sa ma mentin in pisioare si aproape ca am cazut. M-a prins. L-a privit. Avea ochii inchisi si inghitea lacom din sangele meu. De ce imi facea asta? S-a oprit dupa cateva minute, si m-a intins pe pat. Ma simteam fara vlaga si nu puteam sa fac altceva decat sa-l privesc.
-Acum…esti ca mine.
|
|
