|
|
Intntionam sa ma intorc, dar fara ca nimeni sa stie asta, i’am zis lui Jazz ca o a ne vedem la el dimineata si nu a mai comentat nimic, era constient ca nimic nu m’ar fi facut sa renunt.. Am intrat in camera la Bill, mirosea urat, a sprit si medicamente, dar nu asta ma facut sa raman impitrita in fata geamului. Bill era intins pe pat, fata ii era vanata aproape si respira foarte greu, acea imagine ma facut sa ma cutremur din tot corpul, simtem ca il pierd. Am ramas toata noaptea langa el, jucandu’ma in parul lui si convingandu’ma ca asa trebuie sa fie si ca eu nu trebuie sa ma bag. Dimineata am iesit si am reintrat pe usa spitalului pentru a vorbi cu doctorul. Am avut noroc si doctorul mi’a aratat analizele care tocmai veniera. Bill era bine, suferea de anemie si i’au gasit urme de droguri in sange. Am respirat usurata ca nu era nimic grav si am plecat, la intrare l’am vazut pe Tom coborand din masina. Am cautat o alta iesire si am disparut. Ajunsa la Jazz am decis ca era un capitol incheiat si ca nu vroiam, nu trebuia sa il mai vad niciodata. Jazz a fost de acord cu mine si nu a comentat nimic. Viata mergea mai departe, fara ca eu sa uit nimic dar fara sa mai sufar pentru nimic, ma obijnuisem mult cu Jazz, il iubeam si tot ce imi doream era sa traim la fel de fericiti cum eram acum, au trecut aprope 5 ani de cand l’am vazut pe Bill, ceea ce ma facea sa ma gandec cu usurinta la acea perioada. De un singur lucru fugeam mereu, nu vroiam sa ma gandesc niciodata la ce simt pt el, imi era frica sa nu imi fac rau daca imi dau seama ca inca il mai iubesc si imi era teama sa descoper ca poate l’am uitat. Jazz a avut in mare parte de’a face cu asta, reusise intr’un fel sa imi aline suferinta si sa ma faca sa il iubesc. J: Alice!!! Strig la tine de cateva minute bune, mergem la concertul ala sau nu? Mi’ai zis k iti place Madona. Mai mergem sau nu? A: da normal ca mergem... si am fugit in bratele lui, singurul loc in care ma simteam protejata. Jazz chicoti si ma transe mai tare la pieptul lui. Am mers la concert si ne’am distrat, apoi am mers si am vanat, de cand mi’am schimbat alimentatia vanam impreuna si era mai usor, Jazz avea grija sa ma oprasca de fiecare data la timp. In timp de ne indreptam spre casa, pe o alee intunecata, am simtit un miros dulce si l’am simtit pe Jazz incordandu’se langa mine. M’am uita speriata in jur si am vazut o pelerina negra indreptata spre noi. X: Salutari prietene!!! Spue o voce ragusita dar si melodioasa in acelasi timp... Mi’am dat imediat seama ca era un vampir si ca il cunostea pe Jazz.. J: Salutari Filip, ce te aduce pe aici? F: Trebuie sa ma urmati... J: S’a intamplat ceva? F: Nimic grav.. a spus vocea... Ma uitam la Jazz confuza si nu intelegeam de ce trebuia sa mergem dupa el si de unde ma cunostea pe mine. Jazz s’a uitat la mine si s’a aplecat spre urechea mea. J. e totul in regula... ai incredere in mine. Nu am mai spus nimic, l’am urmat pe Filip in liniste. Am mers timp de 4 ore fara sa ne oprim, eram sigura ca trecusem de granitele Germaniei si asta ma infiora. Am ajuns la marginea unui oras numit Delam. Spre surprinderea mea nu am intrat in oras, am luat’o spre un munte din apropiere si am coborat intr’o grota imensa. Eram speriata de’a dreptul acum, nu stiam ce vrea Filip asta de la noi, Jazz ma mangaia pe spate si imi soptea sa ma calmez. La capatul grotei se afla o lumina puternica, dincolo de lumina se afla un spatiu imans luminat artificial in fata unui castel imens, am presupus ca era la el de mare cat tot orasul de deasupra noastra. F: Bun venit in Maled!!! Ne’a spus Filip cu un zambet pe fata... Eram confuza, puteam sa jur ca am vaz ca orasul se numea Delam... J: multumim, cu ce ocazie aceasta onoare? F: Cu ocazia petrecerii de logodna a Printesei Heidi... are loc maine seara asa ca sunteti invitati sa va cazati in una din camerele palatului... Ne’a condus in castel, apoi ne’a aratat camera noastra si a plecat. Aveam senzatia ca visez, ca sunt in unul din visele alea de copil in care visezi printi si printese... nu stiam cum sa reactionez si imi era teama sa il intreb pe Jazz ca sa ma confrunt cu realitatea. J: stiu.. nu ti’am spus nimic de asta, e vina mea... Am crezut ca nu va fi necesar, nu am mai venit pe aici de aproape 100 de ani... A: Ce. Se. Intampla.? Am raspuns eu sec... J: pai... de fiecare data cand Printesa da cate o petrecere suntem invitati cu totii, ba mai mult obligati sa venim... Vezi tu, si noi suntem condusi de cineva... Heidi este Printesa noastra si e un fel de conducator, nu putem sa nu ii ascultam ordinele... A: Cum de e ea conducatoare... J: Suntem impartiti pe grade, cu cat un vampir e mai batran cu atat e mai inalt in grad si mai respectat, ea exista de 2000 de ani si asta a facut’o printesa... Ordinele ei nu se incalca si ea face regulile in lumea noastra... A: ahh.. nu am putut sa ai scot niciun cuvant in plus, eram uimita... parca nu traiam, aveam o continua impresie ca visez, dar stiam ca nu era asa si stiam ca trebuie sa ma adaptez. Dupa ceva timp mi’am revenit si a incercat sa inteleg asta. Am iesit cu Jazz sa ne plimbam si sa imi arate castelul. Era totul imens, aveam impresia ca ne aflam la o distanta imensa de suprafata. A: de ce a construit asta? J: Pentru anonimat si pentru faptul ca isi doreau o viata aproape normala... Am vazut o gramada de vampiri si nu imi dadeam seama cat de multi erau cu adevarat. Catelul era mai mult ca un oras in pamant si am inteles si de ce Jazz mia zis ca multi au ales sa traiasca aici si nu la suprafata. J: in general cei mai batrani dintre noi se retrag aici si traiesc, fiind satui de viata prntre oameni, fiind satui sa pretinda ca sunt altceva... Dupa o plimbare de cateva ore bune ne’am intors inapoi si am mers spre un magazin de haine, mi’am cumparat o rochie rosie lunga pentru petrecre si o pereche de pantofi argintii. Nu imi doream decat sa plecam cat mai repede din locul acesta ciudat. Spre deosebire de mine Jazz se simtea in largul lui si am inteles ca se simtea bine, se simtea in lumea lui asa ca am incercat sa fac si eu la fel.
|
|